5-1

Arjuna a spus: O, Krishna, mai întâi mă rogi să renunț la acțiune și apoi mă sfătuiești din nou să acționez cu devoțiune. Te rog, spune-mi clar care dintre aceste două căi este mai favorabilă?

Explicație: În acest verset, Arjuna se află în fața unei dileme. El dorește să înțeleagă ce tip de practică spirituală duce la cea mai înaltă realizare spirituală. El indică două căi: în primul rând, cei care slujesc lui Dumnezeu în formă personală cu dragoste devotată și, în al doilea rând, cei care aleg contemplarea asupra Absolutului sau Esenței Divine Nemanifestate, care transcende forma fizică și este indescriptibilă.

5-2

Personalitatea Supremă a răspuns: Atât renunțarea la acțiune, cât și acțiunea cu devoțiune sunt bune pentru atingerea eliberării. Dar dintre acestea două, acțiunea cu devoțiune este mai bună decât renunțarea la acțiune.

Explicație: De ce acțiunea altruistă este considerată mai bună? Renunțarea la acțiuni, dacă nu se bazează pe disciplina spirituală interioară și înțelegere, poate crea confuzie sau stagnare în creșterea spirituală. În schimb, acțiunea altruistă permite unei persoane să trăiască în lume și, în același timp, să progreseze spiritual, deoarece învață să-și îndeplinească acțiunile datoriei fără a aștepta recompense, ci oferindu-le lui Dumnezeu. Este o abordare activă a vieții în care creșterea spirituală este atinsă prin provocările vieții de zi cu zi și ale muncii. Acest verset subliniază că, deși renunțarea la acțiuni poate părea calea cea mai rapidă către eliberarea spirituală, în realitate, efectuarea activă a acțiunilor cu o atitudine altruistă și fără atașament oferă un beneficiu spiritual mai profund și mai durabil.

5-3

Cel care nu urăște și nu dorește roadele acțiunii este considerat a fi un renunțător permanent. O astfel de persoană, o, Arjuna cel cu brațe puternice, liberă de toate dualitățile, depășește cu ușurință legăturile materiale și este complet eliberată.

Explicație: Krishna indică adevărata natură a renunțării la obligațiile lumești. Nu este legată doar de renunțarea externă la lucrurile materiale, ci mai mult de o atitudine interioară. O persoană care nu simte nici ură, nici dorințe, a renunțat cu adevărat la obligațiile lumești. Aceasta înseamnă că mintea sa nu este legată de dualități – bucurie și tristețe, succes și eșec.

5-4

Doar cei plini de ignoranță spun că dăruirea de sine lui Dumnezeu (calea acțiunii) diferă de explorarea analitică a lumii (calea cunoașterii). În realitate, cei învățați spun că cel care urmează cu atenție una dintre aceste căi, atinge roadele ambelor.

Explicație: Acest verset indică faptul că doar cei neștiutori sau cei care nu sunt suficient de înțelepți consideră că calea cunoașterii (calea intelectuală către iluminare) și calea disciplinei spirituale (o cale practică care include contemplarea) sunt complet diferite. În realitate, ele se completează reciproc și ambele duc la același scop – conștientizarea lui Dumnezeu. Cei înțelepți înțeleg că ambele căi au același scop – iluminarea și unitatea cu adevărul suprem. Prin urmare, dacă o persoană alege o cale și o urmează cu deplină dedicare și o abordare corectă, ea poate obține același rezultat pe care îl oferă ambele căi. Acest verset subliniază că creșterea spirituală nu depinde de alegerea unei metode specifice, ci de cât de bine o practică o persoană și cât de profund o înțelege.

5-5

Starea atinsă prin calea cunoașterii este atinsă și prin calea disciplinei spirituale. Cel care vede că calea cunoașterii și disciplina spirituală sunt una și aceeași, vede cu adevărat.

Explicație: Krishna explică faptul că atât calea intelectuală a cunoașterii, cât și calea disciplinei spirituale duc la același scop – atingerea adevărului suprem. Calea cunoașterii înseamnă explorarea intelectuală și înțelegerea adevăratei naturi a lumii și a sinelui, în timp ce disciplina spirituală implică practică, concentrare și contemplare pentru a atinge unitatea cu realitatea supremă. De asemenea, se subliniază că ambele căi au același scop, iar persoana care înțelege că sunt complementare, înțelege cu adevărat calea spirituală. Acest verset îndeamnă la înțelegerea faptului că, indiferent de calea pe care o alege o persoană, ambele duc la iluminare și la adevărul suprem.

5-6

O, Arjuna cel cu brațe puternice, fără slujire Domnului, simpla renunțare la toate acțiunile nu duce la fericire. Dar cel înțelept, care se dedică slujirii lui Dumnezeu, îl poate atinge rapid pe Cel Suprem.

Explicație: În acest verset, Krishna explică faptul că renunțarea la acțiuni fără disciplina spirituală, care în acest context înseamnă slujirea lui Dumnezeu, este o cale foarte dificilă care duce adesea la suferință. Acest lucru se datorează faptului că mintea încă tânjește după lumea materială, chiar dacă persoana a renunțat fizic la ea. Doar prin practica disciplinei spirituale, care include disciplina minții, contemplarea și conștiința spirituală, o persoană poate atinge rapid adevărul suprem – Conștiința Divină, Realitatea Absolută. Acest verset subliniază importanța disciplinei spirituale și indică faptul că simpla renunțare fără disciplina spirituală nu este suficientă pentru atingerea perfecțiunii spirituale.

5-7

Cel care acționează cu devoțiune, al cărui suflet este curat, care își stăpânește mintea și simțurile, este drag tuturor și toți îi sunt dragi lui. Deși acționează întotdeauna, el nu este niciodată legat.

Explicație: În acest verset, Krishna descrie o persoană care practică disciplina spirituală și a atins puritatea spirituală și autodisciplina. O astfel de persoană și-a purificat mintea de egoism și dorințe egoiste (are un suflet curat) și și-a învins simțurile – nu mai este sclavul tendințelor sale senzoriale. Mintea lui este stabilă și și-a controlat complet atât tendințele interioare, cât și cele exterioare. Important este că o astfel de persoană este conștientă că propriul său suflet este conectat cu sufletele tuturor ființelor. El înțelege că sufletul este unul în toate ființele vii, ceea ce îl conduce la un sentiment de unitate cu toată creația. Prin urmare, chiar dacă efectuează acțiuni în lume, el nu este legat de aceste acțiuni – nu se consideră proprietarul sau executantul rezultatelor acestei acțiuni. El acționează altruist, fără atașament și nu se atașează de lumea materială.

5-8

Omul care este conștient de Divin gândește mereu: Eu nu fac nimic – chiar dacă vede, aude, simte, miroase, mănâncă, se mișcă, doarme, respiră.

Explicație: Acest vers descrie atitudinea și înțelegerea dobândite de o persoană care a stăpânit disciplina spirituală și a atins cea mai înaltă înțelegere a adevărului. O astfel de persoană înțelege că el însuși, ca trup, nu este un executant al acțiunilor, ci doar un observator. Toate acțiunile – văzul, auzul, atingerea, mirosul, mâncatul, mersul, dormitul și respirația – sunt activități fizice efectuate de trup și nu sunt legate de adevărata natură a sufletului. Omul care a înțeles adevărul vede că sufletul este separat de trup și nu este legat de acțiunile lumești. Aceasta înseamnă că el înțelege – toate acțiunile fizice au loc doar în ordinea naturală a lumii, dar adevăratul său eu (sufletul) rămâne nelegat de aceste acțiuni. Această înțelegere eliberează omul de atașamentul față de acțiuni și rezultate, deoarece înțelege că adevărata sa esență este dincolo de corpul fizic și de acțiunile lumii. O astfel de stare spirituală permite omului să trăiască în lume și să-și îndeplinească îndatoririle, dar în același timp să rămână liber de consecințele acțiunilor, deoarece nu se identifică cu acțiunile fizice și cu lumea materială. Acesta este un nivel înalt de disciplină spirituală în care omul a dobândit libertatea de legătura acțiunii cu ego-ul.

5-9

Căci știe că, deși vorbește, eliberează, dă, deschide și închide ochii, el pur și simplu lasă simțurile materiale să funcționeze cu obiectele lor.

Explicație: În acest vers, Krishna continuă să explice cum o persoană care a stăpânit învățătura disciplinelor spirituale și este conștientă de adevărata sa natură, își vede acțiunile în lume. El înțelege că toate acțiunile – vorbirea, eliberarea a ceva, primirea, deschiderea sau închiderea ochilor – sunt doar acțiuni ale simțurilor care funcționează în raport cu obiectele lor. O astfel de persoană nu este absorbită de acțiuni, ea înțelege că adevăratul său eu nu este implicat în aceste acțiuni. Acestea sunt doar funcții ale corpului și ale simțurilor care au loc automat, dar nu afectează sufletul. Sufletul, care este conectat la disciplina spirituală, rămâne liber și neimplicat în acțiuni, la fel cum o oglindă reflectă, dar nu participă la ceea ce reflectă.

5-10

Cel care îndeplinește acțiuni, oferindu-le Conștiinței Divine și renunțând la atașament, nu se pătează de păcat, la fel cum o frunză de lotus rămâne neatinsă în apă.

Explicație: În acest vers, Krishna învață că omul care își predă lucrările Conștiinței Divine, adică efectuează toate acțiunile cu gândul la Divin și fără atașament față de rezultatele acțiunilor, este nelegat de păcat și de consecințele acțiunilor. El compară această stare cu o frunză de lotus care, aflându-se în apă, rămâne neumectată și neatinsă. La fel, omul care trăiește altruist și își îndeplinește acțiunile fără ambiții personale sau atașament, rămâne curat spiritual și nu se implică în ciclul acțiunii.

5-11

Practicanții disciplinei spirituale, renunțând la atașament, acționează cu trupul, mintea, intelectul și chiar cu simțurile doar în scopul purificării.

Explicație: În acest vers, Krishna descrie cum acționează un practicant al disciplinei spirituale. Un practicant al disciplinei spirituale acționează cu trupul, mintea, intelectul și chiar cu simțurile, dar acțiunile sale sunt libere de atașament. Un practicant al disciplinei spirituale nu consideră acțiunile sale ca o modalitate de a obține beneficii materiale, ci ca un mijloc de a-și purifica sufletul, acționând altruist și dedicându-și acțiunile lui Dumnezeu. • Renunțarea la atașament înseamnă că practicantul disciplinei spirituale nu așteaptă niciun beneficiu personal sau recompensă pentru acțiunile sale. El le efectuează cu gândul la purificarea spirituală și la curățarea sufletului de consecințele acțiunilor. • Trupul, mintea, intelectul și simțurile sunt instrumentele cu care omul acționează în lume. Practicantul disciplinei spirituale le folosește pentru a efectua acțiuni altruiste care ajută la atingerea celui mai înalt scop spiritual. Acest vers subliniază că, în ciuda faptului că practicantul disciplinei spirituale participă la acțiuni lumești, mintea sa este nelegată de scopurile materiale, iar acțiunile sale servesc doar purificării interioare. Acest vers ne învață că chiar și o persoană activă își poate îndeplini activitățile zilnice folosind trupul, mintea și simțurile, dar cu scopul de a purifica sufletul și de a progresa spiritual. Aceasta înseamnă că acțiunile nu trebuie să aibă ca scop obținerea de beneficii materiale, ci dezvoltarea spirituală și purificarea conștiinței de egoism și atașament.

5-12

Cei credincioși uniți cu Divinul, renunțând la roadele pe care le aduc toate acțiunile, ating o pace neclintită; în schimb, omul care nu este unit cu Divinul, care dorește să se bucure de roadele acțiunilor sale, este legat.

Explicație: În acest vers, Krishna explică diferența dintre un practicant al disciplinei spirituale și un om care nu este conectat la disciplina spirituală. • Un practicant al disciplinei spirituale care renunță la roadele acțiunilor (nu se atașează de rezultatele acțiunilor) atinge o pace care este constantă și independentă de circumstanțele externe. Această pace vine din stabilitatea spirituală și din înțelegerea că adevărata natură a omului este nelegată de rezultatele lumești ale acțiunilor. • Un om care nu este conectat la disciplina spirituală, care acționează condus de dorințe, se agață constant de roadele acțiunilor și de rezultatele lor, fiind astfel legat de evenimentele lumești și suferă de influența lor. Dorințele și atașamentul său creează o legătură de acțiune care duce la neliniște și suferință. Acest vers subliniază că acțiunea altruistă și renunțarea la roadele acțiunii sunt calea spre pacea spirituală, în timp ce dorințele și atașamentul față de rezultate provoacă legătura cu acțiunea și suferințe inevitabile.

5-13

Când ființa întrupată își stăpânește natura și renunță cu mintea la toate acțiunile, ea trăiește fericită în orașul cu nouă porți, nici acționând, nici lăsând să se acționeze.

Explicație: În acest vers, Krishna descrie starea în care un om este complet nelegat de acțiunile sale. Un astfel de om renunță cu mintea la toate acțiunile, ceea ce înseamnă că el înțelege conștient că, chiar dacă trupul continuă să acționeze, el însuși – sufletul – este nelegat de aceste acțiuni. Această conștientizare creează pace și fericire interioară. • Orașul cu nouă porți simbolizează corpul, care are nouă orificii (doi ochi, două urechi, două nări, gura, orificiul anal și cel genital). În acest corp trăiește sufletul, dar omul conștient înțelege că el însuși – sufletul – nu este executantul acestor acțiuni. • Renunțarea minții la acțiuni înseamnă că omul nu este absorbit de acțiuni și nu se identifică cu corpul sau cu funcțiile acestuia. El trăiește în lume, dar nu este atașat de acțiunile corpului. Un astfel de om, care s-a stăpânit pe deplin și și-a stăpânit simțurile, este capabil să trăiască în pace și fericire interioară, deoarece este conștient că trupul continuă să funcționeze independent de suflet, iar sufletul nu este pătat sau legat de acțiunile corpului.

5-14

Domnul ființei întrupate nu creează nici acțiuni, nici capacitatea de acțiune, nici legătura dintre acțiuni și roadele lor. Totul este realizat de calitățile naturii materiale.

Explicație: În acest vers, Krishna indică faptul că Dumnezeu sau Domnul Suprem nu este cel care impune acțiuni oamenilor, le dă puterea de a acționa sau îi leagă de roadele acțiunilor. Nu este treaba lui Dumnezeu să-l facă pe om să acționeze și să-i determine soarta. • Acțiunile și consecințele lor sunt legate de natura omului însuși. Oamenii acționează conform naturii și tendințelor lor naturale, care decurg din caracterul lor interior. Aceasta înseamnă că acțiunile și rezultatele acțiunilor omului sunt influențate de starea și înclinațiile sale interioare. • Domnul este un observator neutru și nu dă instrucțiuni directe despre cum ar trebui să acționeze o persoană sau la ce acțiuni să se atașeze. Omul însuși este cel care, cu liberul său arbitru și cu înclinațiile sale naturale, alege să acționeze și se confruntă cu consecințele. Acest vers subliniază că starea interioară a omului (caracterul, natura) este cea care îi modelează acțiunile și consecințele acestora, nu Dumnezeu sau vreo putere externă. Aceasta înseamnă că oamenii înșiși sunt responsabili pentru acțiunile lor, iar natura lor interioară le determină soarta.

5-15

Cel Atotputernic nu își asumă responsabilitatea nici pentru acțiunile păcătoase, nici pentru cele pioase ale nimănui. Ființele întrupate sunt înșelate de ignoranță, care ascunde cunoașterea adevărată.

Explicație: În acest vers, Krishna indică faptul că Dumnezeu nu impune oamenilor responsabilitatea pentru păcatele sau faptele lor bune, adică Domnul Suprem este neutru și nu se amestecă în acțiunile oamenilor. Dumnezeu nu acceptă nici păcatele omului, nici faptele sale bune. Tot ceea ce leagă omul de acțiune și de consecințele acesteia este propria sa ignoranță. • Ignoranța acoperă adevărata cunoaștere despre natura sufletului și despre Divin. Omul căruia îi lipsește cunoașterea despre adevărata sa natură și despre unitatea sufletului cu Divinul, este înșelat și se agață de lumea materială, efectuând astfel acțiuni care îl leagă în acțiune. • Păcatele și faptele bune sunt rezultatul acțiunilor omului însuși, care decurg din starea de conștiință și din înțelegerea sa. Dumnezeu nu este cel care acceptă sau pedepsește pentru aceste acțiuni, ci omul însuși este responsabil pentru modul în care reacționează la situațiile vieții. Acest vers indică faptul că ignoranța omului este cea care îl înșală și îl face să se lege de păcatele lumești sau de faptele bune. De îndată ce omul se eliberează de ignoranță și dobândește o cunoaștere adevărată, el vede că sufletul este nelegat de acțiunile lumii materiale.

5-16

Dar celor a căror ignoranță este distrusă de cunoaștere, această cunoaștere, ca soarele, luminează adevărul suprem.

Explicație: În acest vers, Krishna descrie modul în care cunoașterea îl eliberează pe om de ignoranța care acoperă realitatea adevărată. Pentru cei care au distrus ignoranța cu lumina cunoașterii, adevărul devine clar și evident, la fel ca soarele care risipește întunericul și luminează lumea. • Ignoranța este cea care acoperă adevărata natură a sufletului și îl face pe om să se agațe de lumea materială. Când această ignoranță este distrusă, omul vede adevărul. • Cunoașterea acționează ca soarele care risipește întunericul. Cunoașterea nu numai că îi dezvăluie omului adevărata sa natură, ci și adevărul suprem despre Divin, care a fost ascuns anterior de ignoranță.

5-17

Când intelectul, mintea, credința și refugiul omului sunt complet îndreptate spre Cel Atotputernic, atunci, datorită cunoașterii depline, el se eliberează complet de griji și astfel merge fără dificultate pe calea eliberării.

Explicație: În acest vers, Krishna explică cum oamenii care și-au dedicat complet viața Divinului ating eliberarea din ciclul acțiunii și nu se mai întorc la existența materială. • Cei al căror intelect, minte, credință și refugiu sunt complet îndreptate spre Cel Atotputernic. Aceasta înseamnă că toată conștiința, gândurile și acțiunile lor sunt îndreptate către Dumnezeu, se încred în totalitate în Dumnezeu și caută refugiu doar în El. • Datorită cunoașterii depline, ei se eliberează de grijile care apar din existența materială. Nu mai au îndoieli sau incertitudini, deoarece au atins o înțelegere adevărată a sensului vieții și a naturii lor spirituale. • Ei merg cu ușurință pe calea eliberării, deoarece mintea și inima lor sunt libere de legăturile materiale. Ei au atins o stare în care nu mai este nevoie să se întoarcă în ciclul nașterii și al morții, deoarece s-au eliberat complet de suferințele și limitările create de lumea materială.

5-18

Înțelepții umili, datorită cunoștințelor adevărate, privesc cu egalitate un brahmin virtuos și umil, o vacă, un elefant, un câine și un mâncător de câini.

Explicație: În acest vers, Krishna explică faptul că înțelepții și oamenii iluminați văd toate ființele cu o privire egală, fără a le discrimina după aspectul lor exterior, castă, statut social sau tipul de animal. Ei sunt conștienți că sufletul este același în toate ființele, indiferent de corpul în care se află. • Un om învățat și un necurățător, care se află în cea mai joasă castă, sunt văzuți la fel, deoarece sufletele lor sunt egale în esență. • Același lucru este valabil și pentru animale - o vacă, un elefant sau un câine. Omul iluminat înțelege că toate ființele vii sunt o existență spirituală egală, chiar dacă se află în forme sau stări diferite. Acest vers indică faptul că oamenii care au cunoștințe adevărate și umilință sunt capabili să-i vadă pe toți ca egali și să nu discrimineze pe baza factorilor externi. Viziunea lor se bazează pe unitatea sufletului și pe conștientizarea nivelului spiritual, nu pe diferențele materiale.

5-19

Cei a căror minte s-a stabilizat în egalitate și pace au învins deja condițiile nașterii și morții. Ei sunt fără defecte și, prin urmare, s-au stabilit deja în Conștiința Divină.

Explicație: În acest vers, Krishna indică faptul că cei a căror minte este în echilibru și care văd lumea cu o privire unitară au învins deja ciclul nașterii și morții în această viață. Mintea lor este într-o unitate constantă cu Conștiința Divină și, prin urmare, au ieșit din ciclul nașterii și morții. • Conștiința Divină este pură și impecabilă - este fără defecte și egală în toți, indiferent de corpul uman sau animal sau de statutul social. Prin urmare, cei care sunt conștienți de această unitate se află deja în starea de Conștiință Divină. Acest vers subliniază faptul că cei care sunt iluminați spiritual și văd unitatea în toate ființele s-au eliberat deja de ciclul nașterii și morții și sunt conectați permanent cu Conștiința Divină.

5-20

Un om care nu se bucură când obține ceva plăcut și nici nu se întristează când obține ceva neplăcut, a cărui rațiune este stabilă, care nu este confuz și care cunoaște știința Divină, se află deja într-o stare transcendentală.

Explicație: În acest vers, Krishna explică ce fel de persoană a atins Conștiința Divină. El trăiește cu o minte echilibrată, care nu este afectată de situațiile externe - bucurie sau tristețe, evenimente plăcute sau neplăcute. O astfel de persoană s-a eliberat de dualism și atașament, este stabilă spiritual și nu este deranjată de situațiile trecătoare ale vieții. • Nu se bucură și nu se întristează - această persoană nu se lasă pradă fluctuațiilor emoționale. El nu se atașează nici de evenimentele pozitive, nici de cele negative, deoarece înțelege că acestea sunt aspecte trecătoare ale lumii materiale. • Rațiune stabilă - rațiunea sa este neclintită. Aceasta înseamnă că rămâne calm și echilibrat, în ciuda schimbărilor care au loc în jur. • Nu este confuz - o astfel de persoană nu este înșelată, înțelege adevărata natură a lumii și s-a eliberat de iluzii. • Cunoaște știința Divină - El este conștient de Divin ca realitate spirituală atotcuprinzătoare și s-a stabilit în Conștiința Divină, ceea ce înseamnă că este conectat permanent cu Conștiința Divină.

5-21

O astfel de persoană eliberată nu este atrasă de plăcerile materiale ale simțurilor, ci rămâne întotdeauna în pacea interioară, bucurându-se de fericire în sine. În acest fel, o persoană auto-realizată, care este unită cu Divinul, se bucură de o fericire nelimitată, deoarece conștiința sa este îndreptată către Divin.

Explicație: În acest vers, Krishna explică faptul că adevărata fericire nu se găsește în obiectele lumești exterioare, ci în conștiința interioară. O persoană care nu este atașată de lucrurile exterioare, găsește adevărata fericire în sine - în sufletul său și în esența sa interioară. • Obiecte exterioare - obiecte lumești care creează bucurie sau plăcere de scurtă durată, dar care sunt trecătoare. Nu pot oferi fericire de lungă durată. • Suflet neatașat - o persoană care nu este atașată de aceste obiecte exterioare, deoarece înțelege că sunt temporare și inconstante. Mintea lui este liberă de atașament și, prin urmare, găsește fericire în sine. • Fericire în sine - adevărata fericire este interioară, nu poate fi găsită în lumea exterioară, ci doar în înțelegerea adevăratei sale naturi. O persoană care este conectată cu Conștiința Divină prin disciplina spirituală este cea care este conștientă de Divin și trăiește în conformitate cu cunoștințele spirituale. El atinge o fericire inepuizabilă, care este independentă de bucuriile și necazurile lumești.

5-22

Un om inteligent nu se implică în surse de suferință care apar în contact cu simțurile materiale. O, fiul lui Kuntī, astfel de plăceri au un început și un sfârșit și, prin urmare, înțeleptul nu găsește plăcere în ele.

Explicație: În acest vers, Krishna explică faptul că plăcerile senzoriale care provin de la obiectele externe sunt temporare și natura lor este de așa natură încât duc întotdeauna la suferință. Aceasta se datorează faptului că aceste plăceri au un început și un sfârșit și nu pot oferi fericire de lungă durată. Când astfel de plăceri se termină, ele creează dezamăgire și suferință. Un om înțelept nu se lasă pradă acestor plăceri, deoarece înțelege natura lor trecătoare. Krishna se adresează lui Arjuna ca fiul lui Kuntī pentru a-i indica noblețea și responsabilitatea.

5-23

Dacă o persoană, înainte de a părăsi acest corp, este capabilă să reziste dorințelor simțurilor materiale și să oprească puterea dorințelor și a mâniei, atunci este stabilă și fericită în această lume.

Explicație: În acest vers, Krishna explică faptul că un practicant al disciplinei spirituale (cel care este conectat cu disciplina spirituală) este capabil să învingă dorințele și mânia, care sunt două dintre cele mai puternice forțe emoționale umane. O astfel de înfrângere este importantă pentru a atinge pacea interioară și fericirea adevărată. • Dorințe și mânie - Acestea sunt principalele tipuri de emoții care pot perturba echilibrul minții și pot crea neliniște. Dorințele apar din atașamentul material, iar mânia rezultă din nemulțumirea atunci când dorințele nu sunt îndeplinite. • A rezista dorințelor și mâniei - O persoană care este capabilă să reziste influenței acestor puternice forțe emoționale este cea care s-a stăpânit și este capabilă să rămână echilibrată chiar și în timpul tulburărilor externe. • Înainte de eliberarea corpului - Aceasta înseamnă că o persoană ar trebui să atingă această stare deja în această viață, înainte de moarte, pentru a putea experimenta libertatea spirituală și fericirea. • Înzestrat cu disciplină spirituală - Cel care este conectat cu disciplina spirituală și este echilibrat interior este capabil să nu se lase pradă dorințelor și mâniei. O astfel de persoană este cu adevărat fericită, deoarece mintea ei este liberă de emoții perturbatoare și atașamente.

5-24

Cel care găsește fericire în sine, care este activ și se bucură în sine și al cărui scop este îndreptat către lumea interioară, este cu adevărat un mistic. El este eliberat în Cel Preaînalt și, în cele din urmă, îl atinge pe Cel Preaînalt.

Explicație: În acest vers, Krishna descrie starea supremă a unui practicant al disciplinei spirituale - o persoană care este pe deplin îndreptată către lumea sa interioară și găsește fericire, bucurie și iluminare în sine, nu în obiecte externe. O astfel de persoană a atins eliberarea și contopirea cu Divinul. Aceasta este pacea interioară care duce la eliberarea de legăturile materiale și la conectarea cu Conștiința Divină.

5-25

Cei care s-au ridicat deasupra dualităților care apar din îndoieli, a căror minte este îndreptată către lumea interioară, care acționează întotdeauna pentru binele tuturor ființelor vii și care sunt liberi de toate păcatele, ating eliberarea în Cel Preaînalt.

Explicație: În acest vers, Krishna descrie modul în care oamenii iluminați spiritual (înțelepții sau cei înțelepți) ating unitatea cu Conștiința Divină, care este eliberarea completă de legăturile materiale. Acești oameni, care s-au purificat de păcate, s-au eliberat de îndoieli și acționează pentru binele altora, ating unitatea cu conștiința divină - o stare în care sunt uniți cu Conștiința Divină și s-au eliberat de lumea materială.

5-26

Cei care sunt liberi de mânie și de toate dorințele materiale, care s-au auto-realizat, sunt auto-disciplinați și se străduiesc constant spre perfecțiune, vor atinge cu siguranță eliberarea în Cel Preaînalt foarte curând.

Explicație: În acest vers, Krishna explică modul în care practicanții disciplinei spirituale sunt capabili să atingă unitatea cu Conștiința Divină sau eliberarea de lumea materială, atingând unitatea cu Conștiința Divină. Acești oameni s-au eliberat de dorințe și mânie - două dintre cele mai puternice obstacole de pe calea spirituală. Ei s-au auto-realizat, sunt disciplinați și se străduiesc constant spre perfecțiunea spirituală. Eliberarea unor astfel de oameni în Conștiința Divină este foarte aproape, deoarece au atins o stare spirituală înaltă care duce la eliberarea completă de existența materială.

5-27

Deconectându-se de obiectele senzoriale externe, ținând privirea îndreptată spre un punct între sprâncene, oprind inspirația și expirația în nări și controlând astfel mintea, simțurile și rațiunea, practicantul disciplinei spirituale care aspiră la eliberare se eliberează de dorințe, temeri și mânie.

Explicație: Acest vers descrie o tehnică de meditație care ajută la eliberarea de influența obiectelor externe și la concentrarea minții. Se subliniază necesitatea deconectării de obiectele senzoriale, focalizarea privirii pe un punct între sprâncene, controlul respirației, precum și stăpânirea minții, a simțurilor și a rațiunii. Această practică îl ajută pe practicantul disciplinei spirituale să se elibereze de dorințe, temeri și mânie, care sunt principalele obstacole de pe calea spirituală.

5-28

Cel care se află mereu în această stare este cu adevărat eliberat.

Explicație: Acest verset încheie ideea precedentă, confirmând că persoana care este constant capabilă să mențină o astfel de stare interioară, deconectându-se de la distragerile externe și controlându-și mintea și simțurile, atinge cu adevărat eliberarea de limitările lumii materiale.

5-29

Înțeleptul care Mă cunoaște ca pe supremull bucurător al tuturor sacrificiilor și austerităților, ca pe Domnul Suprem al tuturor planetelor și zeităților, ca pe binevoitorul și prietenul tuturor ființelor vii, se eliberează de suferința materială și atinge pacea.

Explicație: Acest verset oferă cheia înțelepciunii pentru a atinge pacea și armonia interioară. Krishna dezvăluie că Dumnezeu este adevăratul bucurător al tuturor ritualurilor, austerităților și ofrandelor și stăpânul tuturor lumilor. Cel care înțelege acest adevăr poate atinge pacea spirituală. • Bucurătorul tuturor sacrificiilor și austerităților – Krishna explică că el este cel care primește toate sacrificiile și austeritățile. Sacrificiile și austeritățile făcute pentru Dumnezeu sunt cele care creează purificare spirituală și duc la pace. • Stăpânul tuturor lumilor – Krishna indică faptul că el este Domnul Suprem care deține toate lumile și toate ființele. El este stăpânul tuturor formelor de viață și al universului. • Binevoitorul tuturor ființelor vii – Krishna nu doar domnește peste lume, ci este și prietenul și binevoitorul tuturor ființelor. El se îngrijește de bunăstarea tuturor formelor de viață și dorește dezvoltarea lor spirituală. Cel care este conștient de rolul lui Krishna ca Domn Suprem și binevoitor atinge pacea interioară, deoarece înțelege că totul depinde de Dumnezeu și că Dumnezeu lucrează întotdeauna pentru binele omului.